Medieșu Aurit (maghiară: Aranyosmeggyes) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Satu Mare, Transilvania, România.
Localitatea Medieșu Aurit este situată pe malul drept al Râului Someș, în partea central-estică a județului, pe drumul județean DJ 192, la 22 km distanță de municipiul Satu Mare.
În hotarul localității ce formează comuna Medieșu Aurit au fost descoperite semnificative vestigii arheologice. Situl arheologic din punctul Șuculeu este unul dintre cele mai intens cercetate și totodată unul dintre cele mai cunoscute de pe teritoriul județului Satu Mare. Cele mai vechi vestigii de pe teritoriul comunei se află între localitățile Medieșu Aurit și Potău, în punctul de hotar numit Togul lui Schweitzer. Aici, sapându-se în anul 2003 șanțul pentru conducta de gaz Medieșu Aurit-Oradea au fost descoperite un șir de 5 locuințe și câteva gropi menajere din epoca neolitică.
În epoca romană perimetrul comunei Medieșu Aurit a fost intens locuit de o populație dacică și germanică. Zonele preferate pentru aceste locuiri au fost terasele Racteri și terasa înaltă a Seinelului. Pe locul numit Șuculeu a fost cercetată o așezare de olari unde comunitatea de daci din epoca romană a continuat să confecționeze vase ceramice.
Cronologia așezării de olari nu este până în prezent clar definită dar se crede că începe încă din secolele I d. Hr. și se termină cândva în sec. IV–V d. Hr.
Potrivit unor documente papale din secolul XIV, cetatea de la Medieșu Aurit și ținutul di jur au fost cucerite de către un rege al Ungariei din mâinile unor români schismatici (ortodocși) – de manibus Vallacorum scismaticorum – înainte de un anumit conciliu general.[2] Despre asta s-au emis două ipoteze: luarea cetății în vremea regelui Emeric (1196-1204), înainte de conciuliul din 1215; luarea cetății în intervalul 1074-1095, de către regii Géza I sau Ladislau cel Sfânt, cu alte cuvinte înaintea conciliului din 1179. Probabil această cucerire s-a produs între 1204 și 1214 (anul Conciliului de la Lateran IV).[2]
În perioada medievală timpurie, apropierea vadului peste Someș a conferit Medieșului un rol central în zonă. Probabil poziția geografică avantajoasă a determinat administrația maghiară din sec. XIII să așeze aici coloniști aduși din Imperiul Romano-German în jurul anului 1271. Regele a acordat însemnate privilegii coloniștilor, documentul respectiv fiind totodată și prima mențiune scrisă a localității. Acest caracter de colonie al așezării a fost unul temporar pentru că la doar un deceniu depărtare, în 1280 localitatea apare ca proprietate a palatinului Moys, care o lasă prin testament ginerului său Móric.[3]
Medieșul urmează o dezvoltate continuă devenind centru domenial, obținând și rangul de târg (oppidum).
Castelul Lónyai a fost distrus și reconstruit de mai multe ori, actuala clădire fiind refăcută de Ferenc Wesselényi după 1732, și locuită până în secolul al XIX-lea.