Primele informatii despre această așezare datează din 1216. Într-o scrisoare de donație, Regele Andrei al II -lea dăruiește ținutul ce azi poartă denumirea de Micula, Grofului Merk pentru merite deosebite.
În 1456 în timpul domniei lui Ladiszlau al V-lea este concepută stema acestui ținut.
În 1657 Mikulai Andras a turnat un clopot pe care figurează blazonul familiei sale ce se află și azi în turnul bisericii Reformate din localitate.
Locuitorii acestui loc nu au fost ocoliți de frământările luptelor oastei tătare. Astfel în 1717 aproximativ 12 mii de tătari, au ucis copii, părinți, bunici, jefuind tot ce găseau în cale. Locul în care s-a produs masacrul poartă azi denumirea de „Dâmbul Tătarilor.
Mai târziu, în 1897 copiii acestui loc au beneficiat de prima școală. Aceasta se numea „Școala Populară” și era finanțată de către biserica Reformată.
După 14 ani, în 1911 a luat ființă prima școală de stat care a funcționat paralel cu Școala Reformată până în 1948, când reforma școlară sistează funcționarea oricărei alte forme de învățământ.
Comuna Micula se află în partea de nord a Județului Satu Mare, la o distanţă de 13 km spre nord de Municipiul Satu Mare, pe drumul DJ 18, poate fi accesată şi pe calea ferată.
Se învecinează la:
- nord cu Ucraina și Comuna Halmeu
- est cu Comunele Turulung și Agriș
- sud-est cu Comuna Botiz
- sud-vest și vest cu Comuna Lazuri.
Are în componența sa localitățile: Micula, Bercu Nou, Micula Nouă.
Prima atestare documentară a localității Micula a avut loc în anul 1216.
Micula Nouă iniţial a aparţinut satului Micula, a devenit localitate separată în anii ’50.
Sărbători locale
Hramurile Bisericilor locale sunt după cum urmează:
- Biserica ortodoxă – 8 noiembrie
- Biserica romano-catolică – 22 augus
- Biserica greco-catolică – prima Duminică din octombrie.
Obiective turistice:
Biserica Reformată Micula
Pescaria Bercu Nou.




