Câmpia Someșului, unul dintre teritorii mici din Satu Mare, de-a lungul cursurilor superioare ale râului Someș. Zona reprezintă șirul de sate situate între Mátészalka și Seini, de-a lungul cursului râul Someș.
A fost o zonă care a fost populată devreme, dar a fost distrusă de mai multe ori, care a reînviat mereu fie prin putere proprie, fie cu ajutorul relocarii organizate.
Majoritatea populației sale este maghiară, dar și românii trăiesc în partea sa de est.
Este o zonă renumită de pomicultura, cu livezile și pădurile de fructe.Schimbările frecvente de albie ale Someșului, așa-numita creasta râului formată din nisip și nămol depuse de inundațiile anuale de-a lungul râului se numește Câmpia Someșului.
Bálint Csűry s-a născut în 1886, în satul Agriș din județul Satu Mare. Ocupația sa este lingvist, cercetător de dialect, profesor universitar.
Și-a terminat studiile școlare generale în satul natal, Agriș, iar studiile gimnaziale, la Liceul Reformat din Satu Mare.Și-a finalizat studiile la Universitatea Ferenc József din Cluj-Napoca, ca student la științe umaniste cu specializarea maghiară-latină, a obținut aici o diplomă de profesor și o diplomă de doctor în științe umaniste.
Din 1910 până în 1932, a fost profesor la colegiul reformat din Cluj, în același timp, a ținut prelegeri la institutul de formare a profesorilor reformați în 1920-1921 și la Marianum în 1922-1923.În paralel cu activitatea de profesor, și-a continuat studiile la Universitatea din Cluj, iar în 1917 a obținut doctoratul în științe umaniste.În 1932 a fost numit profesor extraordinar de lingvistică maghiară și lingvistică comparată finno-ugrică la Universitatea István Tisza din Debrecen, iar în 1934 a fost promovat profesor titular.Timp de un an universitar, în 1937-1938, a ocupat și funcția de decan al Facultății de Științe Umaniste.
Din 1938 până la moartea sa, a fost directorul Institutului de Cercetare a Limbii Populare Maghiare din Debrețin, pe care l-a organizat și fondat.
Munca lui:Baza colecției de vocabular a Dicționarului Szamosháti este limbajul din Agriș. Doar informațiile pe care le-a auzit cu propriile urechi apar în dicționarul. „În culegerea materialului dicționarului punctul meu principal a fost să acopăr întregul vocabular al limbajului popular Samoshát.” Accentul muncii sale științifice a fost cercetarea dialectelor maghiare.Interesul său și inițiativele metodologice de creare a școlii s-au extins la multe domenii ale culegerii dialectologice și procesării datelor și a contribuit, de asemenea, la coordonarea colecțiilor etnografice și dialectale maghiare.În urma muncii sale organizatorice și sub conducerea sa, cele mai importante ateliere profesionale de cercetare dialectală maghiară au fost mai întâi la Cluj și apoi la Debrețin.Pe lângă cărțile sale, mai mult de treisute dintre scrierile sale dialectologice, de lingvistică generală, etnografică și de istorie literară au fost publicate în reviste maghiare și transilvănene, și au fost publicate și traduceri literare (în principal lucrările lirice ale lui Heinrich Heine și Nikolaus Lenau).În 1939, a început și a editat până la moarte anuarul dialectologic Magyar Népnyelv.
În 1927, a fost ales membru corespondent al Academiei Maghiare de Științe, a fost și membru corespondent al Societății Finno-Ugrice din Helsinki, iar după 1939 membru regulat al Societății Estoniene a Oamenilor de Știință.
Principalele sale lucrări:Contele József Teleki ca lingvist. Budapesta (1909)Verbul. Budapesta (1910)
Examinarea epistemologică a lingvisticii. Bestercebánya (1913)Forme de pronunție ale dialectului Samoshát. Budapesta (1925)Nunta maghiară. Cluj(1927)Transfer de nume pe bază de contact. Budapesta (1929)
Note etnografice despre ungurii moldoveni. Cluj(1930)Formele verbului moldovenesc csangó. Budapesta (1932)Dicționar Szamoshát I-II. Budapesta (1935-1936)Problema pronunției maghiare. Budapesta (1939)Istoria vocalelor superioare în dialectul Szamoshát. Debrețin (1939)
Adăugări la sunetele e-é ale limbajului popular maghiar (Szamoshát, Palócföld). Budapesta (1940)La efectul lingvistic al traducerii Bibliei lui Gáspár Károlyi. Budapesta (1940)